ATENȚIE, 30 de ani de la finalul dramatic al manifestației paşnice anticomuniste din Piaţa Universităţii!

ATENȚIE, 30 de ani de la finalul dramatic al manifestației paşnice anticomuniste din Piaţa Universităţii!

Dragi români,

manifestația maraton din Piața Universităţii din 1989 – 1990 a fost un fenomen unic și irepetabil ce a sfârșit printr-o brutală reprimare într-un stil clasic bolșevic. Piața Universității risca să devină o Agora a țării puternic marcată de credință și de luptă deschisă non-violentă pentru libertate și adevăr, riscul era prea mare pentru falsa elită conducătoare.

Unicitatea Fenomenului declanșat în aprilie 1990 de către tinerii care fuseseră și în decembrie 1989 pe baricadele revoluției anticomuniste, în același loc, constă în caracterul său Creștin, Cultural și Moral.

Acolo, sub icoana Maicii Domnului adusă de la Putna întreaga „piață“ îngenunchea și spunea Tatăl Nostru. Acolo, în fața „Românului Absolut” din Balconul Universității, s-a recitat poezia Doina de Eminescu interzisă de ocupanții sovietici. Acolo, la umbra caricaturii lui Iliescu care trăgea comunismul înapoi în URSS, s-a citit salutul de solidaritate al dramaturgului “academician–golan” Eugen Ionescu.

Tot acolo, a cuvântat poetul creștin Ioan Alexandru și Părintele Rodion Galeriu. De acolo, a binecuvântat manifestația cel mai mare teolog al secolului trecut, Părintele Dumitru Stăniloae.
Acolo în Piața Universităţii s-a cântat „Imnul Golanilor” și „Doamne, vino, Doamne”, în emoția de masă a elitei active a României și acolo a răsunat vibrant, pentru prima oară în libertate după 45 de ani, din pieptul a peste 100.000 de români, troparul Învierii Domnului: „Hristos a înviat din morți cu moartea pre moarte călcând!”. Totodată, ce mai important, acolo în Piața Universității românii au visat împreuna la adevăr și libertate.

PS: 8. Fără nomenclaturiști PCR, securiști și odraslele lor în funcții publice. În acest sens, activarea actualizată a punctului (8) al Proclamației de la Timișoara.
12. Judecarea în regim de urgență a Dosarului Mineriadelor…Programul Partidului REZIST, PROGRAMUL DEMNITĂȚII NAȚIONALE

ROMÂNIA DEASUPRA TUTUROR INTERESELOR!
Veniți în Partidul REZIST cu toții să scăpăm România de criminali și de hoți!

Petrică Folică,
Președintele Partidului REZIST